Ponta, întrebat despre intenția lui Tăriceanu de a reveni în PNL: Un pas spre refacerea USL

Ponta, întrebat despre intenția lui Tăriceanu de a reveni în PNL: Un pas spre refacerea USL
Publicat: 22/05/2014, 16:07
Actualizat: 29/03/2019, 17:10

Victor Ponta a fost întrebat, joi, într-o conferință de presă la PSD Arad, cum comentează posibila întoarcere a lui Călin Popescu Tăriceanu în PNL.

„Nu am vorbit și nu mă uit niciodată în curtea altor partide, decizia domnului Tăriceanu este decizia domniei sale, eu știu un singurul lucru despre domnul Tăriceanu și despre cei mai mulți lideri liberali cu care noi ne-am întâlnit în județele țării, președinți de consilii județene, primari liberali, parlamentari liberali: cei mai mulți ne-au spus că în 2012 au cerut votul oamenilor ca Uniune Social-Liberală, că în continuare se consideră legitimați să fie USL, că au fost votați tocmai că se luptau cu Băsescu, Udrea, Blaga, cu care acum fac moțiuni împreună. De luni încolo, putem fi din nou împreună în cel mai important proiect politic – USL. Asta pot eu să comentez despre domnul Tăriceanu și cei mai mulți dintre colegii liberali”, a spus Ponta.

Întrebat dacă eventuala trecere a lui Tăricenau la PNL poate fi un pas spre refacerea USL, Ponta a răspuns: „Evident”.

„În afară de Crin Antonescu, cam toți restul liberalilor vor USL”, a adăugat Ponta.

Liderul PSD a afirmat despre Tăriceanu că este „un model de liberal” despre care îi place să vorbească, în timp ce despre Crin Antonescu a spus că este „un om de stânga, un adevărat social-democrat, pentru că a lucrat mereu la stat”.

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat, joi, că a acceptat propunerea PNL Satu Mare de a reveni în partid.

„Am spus mereu că sunt dispus să revin în PNL, demisia a fost un gest extrem de protest, doresc un scor cât mai bun PNL, accept invitația de a reveni în PNL”, a declarat Călin Popescu-Tăriceanu, într-o conferință de presă susținută la Satu Mare.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a afirmat, tot joi, că știrea privind reînscrierea lui Călin Popescu-Tăriceanu în PNL, venită de la Satu Mare, reprezintă o acțiune diversionistă a PSD, care intenționează să mascheze citirea în plenul Parlamentului a moțiunii de cenzură.

La rândul său, președintele interimar PNL Satu Mare, Virgil Enătescu, preciza, într-un comunicat, că, în calitatea pe care o deține, nu a invitat și nu acceptă primirea lui Călin Popescu-Tăriceanu în organizația liberală.

Totodată, președintele PNL, Crin Antonescu, a spus despre posibila reprimire a lui Călin Popescu Tăriceanu în partid că nu ar lua în seamă această cerere.

„Vă pot spune că e posibil ca domnul Tăriceanu să fi făcut cerere de reînscriere, pentru că este un val de reînscrieri. V-am mai spus că și un om și-a pierdut mințile la Slatina, în urmă cu trei luni, a plecat din partid, ademenit, păcălit pe acolo de pesediști, omul s-a trezit și s-a reînscris acum. Se poate să fie același caz și la Satu Mare”, a afirmat Antonescu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce ar face Ungaria dacă ar fi atacată de Rusia. Răspunsul șocant dat de un...
Vedeta pe care fanii abia o mai recunosc. Ar fi ajuns așa din cauza fostei...
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
Femeia din Bacău aflată în comă, care și-a revenit brusc și a început să cânte....
Scene cumplite în pușcărie, după ce Gabriel de la "Puterea Dragostei" și-a înmormântat soția ucisă...
Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, consideră un păcat cununiile oficiate sâmbăta. „Cei care fac rămân mereu...
Vine iarna în București. Pe ce dată cade prima zăpadă în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
O femeie din Bacău și-a revenit inexplicabil din comă și a început să cânte. Cum...
Noua prognoză a hidrologilor: Debitul Dunării la intrarea în ţară, în creştere. Ce debit va...
"I-a murit creierul" Cel mai monstruos culturist din lume a decedat. Ilia avea 36 de...
Cum a fost surprinsă Kate Middleton după terminarea ședințelor de chimioterapie. Fratele prințesei de Wales...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Luminile de zi sau faza scurta? Ce trebuie să aprinzi când circuli pe șoselele din...
Premierul Marii Britanii se va întâlni cu Ursula von der Leyen pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu...
Obiect CIUDAT, detectat pe radare în timp ce trecea pe lângă Pământ
A murit cea mai mare ACTRIȚĂ! Marea doamnă s-a stins chiar azi. Românii, în doliu
S-a rupt coaliția. Lovitura dată Ciucă l-a năucit pe Ciolacu
Moment emoționant pe scena iUmor. Cătălin Bordea: „Ăsta este un moment pentru care ești recunoscător...
"Ea era rece, moartă, iar el abia respira" Ana Maria a murit în beci, lângă...
Mihai Albu, despre discuțiile de după despărțirea de Iulia Albu. Designerul mărturisește că el a...
Cine este Ruxandra și cu ce se ocupă nora foștilor soți, Alin Oprea și Larisa...
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau...
O rocă bizară de pe Marte nu seamănă cu nimic văzut până acum pe Planeta...